Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Unirea Principatelor Române sărbătorită de jandarmii tulceni Unirea Principatelor Române sărbătorită de jandarmii tulceni
  Vineri, 24 ianuarie a.c., cu prilejul împlinirii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean... Unirea Principatelor Române sărbătorită de jandarmii tulceni

 

Vineri, 24 ianuarie a.c., cu prilejul împlinirii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea vor participa alături de reprezentanţii celorlalte instituţii, cu Drapelul de Luptă şi garda port drapel, la manifestările organizate în Piaţa „Mircea cel Bătrân” din municipiul Tulcea.

Pentru asigurarea ordinii publice şi prevenirea oricăror evenimente de natură a perturba buna desfăşurare a festivităţii, în vederea asigurării unui climat de siguranţă civică a participanţilor, efectivele de jandarmi vor asigura măsurile de ordine pe timpul afluirii/defluirii la/de la locurile de desfăşurare a activităţilor, cât şi pe timpul desfăşurării acestora.

Pe toată perioada manifestărilor, jandarmii  vor fi organizaţi în echipe mobile, patrule pedestre de ordine publică, cordoane de ordine, echipe operative de prevenire şi combatere a faptelor antisociale şi vor acţiona pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Jandarmeria Tulceană recomandă participanţilor, să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, să respecte recomandările făcute de organizatori, împuterniciţii acestora sau organele de ordine, să se abţină de la acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a manifestărilor şi să nu incite la asemenea acţiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale.

Cetăţenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă ”112”.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE