Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Urmărit general, reţinut în Delta Dunării Urmărit general, reţinut în Delta Dunării
  Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona de competenţă a S.P.F. Pardina un cetăţean român care era urmărit... Urmărit general, reţinut în Delta Dunării

  Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona de competenţă a S.P.F. Pardina un cetăţean român care era urmărit general pentru a ispăşi o pedeapsă de doi ani şi 8 luni de închisoare cu executare.

În data de 10.06.2013, în jurul orei 10.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Pardina l-au identificat, pe raza localităţii Ceatalchioi din judeţul Tulcea, pe cetăţeanul român B.M.I., în vârstă de 24 ani, care figura în baza de date ca fiind urmărit general.

Pe numele lui fusese emis, de către Judecătoria Paşcani, un ordin pentru a ispăşi o condamnare de doi ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Bărbatul a fost reţinut de poliţiştii de frontieră şi ulterior predat unei echipe operative din cadrul I.P.J. Tulcea, conform procedurilor legale.