Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

USL TULCEA ŞI-A ÎNSCRIS OFICIAL CANDIDAŢII LA ALEGERILE  PARLAMENTARE USL TULCEA ŞI-A ÎNSCRIS OFICIAL CANDIDAŢII LA ALEGERILE  PARLAMENTARE
Cei şase candidaţi ai USL Tulcea la alegerile parlamentare din 9 decembrie şi-au depus oficial candidaturile la sediul Prefecturii Tulcea, acolo unde au fost... USL TULCEA ŞI-A ÎNSCRIS OFICIAL CANDIDAŢII LA ALEGERILE  PARLAMENTARE

Cei şase candidaţi ai USL Tulcea la alegerile parlamentare din 9 decembrie şi-au depus oficial candidaturile la sediul Prefecturii Tulcea, acolo unde au fost aşteptaţi de judecătorii ce fac parte din Biroul Electoral Judeţean, Diana Pisică, Doina Nichifor şi Elena Bibu.

De la eveniment a lipsit motivat senatorul Trifon Belacurencu, aflat în plenul Senatului. Depunerea documentelor a decurs normal,fără probleme, candidaţii USL Tulcea fiind primii care s-au înscris oficial în lupta electorală.

Din partea USL pentru Colegiul Senat numărul 1 candidează Octavian Motoc, în Colegiul Senat numărul 2 candidează Trifon Belacurencu. Pentru Camera Deputaţilor în Colegiul numărul 1 candidează doamna doctor Neviser Zaharcu, în Colegiul numărul 2 Marian Avram, în Colegiul numărul 3 Octavian Marius Popa iar în Colegiul numărul 4 Ion Bălan.

„Avem o echipă foarte bună şi tulcenii trebuie să realizeze că şansa lor şi a noastră a tuturor este alegerea acestei echipe unite care să se lupte pentru rezolvarea problemelor existente. Va fi mult mai uşor să răzbatem în Parlament ca o echipă de tulceni uniţi, împreună am pregătit soluţii şi le vom pune în aplicare după 9 decembrie“ a declarat deputatul  USL Marian Avram.

La rândul său, doamna doctor  Neviser Zaharcu s-a arătat încrezătoare în victorie.

„Mă cunoaşte foarte multă lume şi se ştie că nu obişnuiesc să fac promisiuni pe care nu le respect. Am mai spus că vreau să vindec Parlamentul şi că în atâţia zeci de ani de muncă ştiu cum să rezolv problemele din sistemul sanitar şi nu numai. Cred în echipa USL , formăm o echipă puternică şi cu siguranţă tulcenii vor şti să aleagă şi vor crede în noi“.