Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

După doi ani în care mai mult a vrut decât a putut, Dan Drăniceanu s-a retras din fruntea organizaţiei municipale Tulcea a Partidului Social...

După doi ani în care mai mult a vrut decât a putut, Dan Drăniceanu s-a retras din fruntea organizaţiei municipale Tulcea a Partidului Social Democrat. De bună voie şi puţin silit de unii, Drăniceanu a demisionat, astfel încât organizaţia a programat recent o şedinţă extraordinară pentru legerea unei noi conduceri.

Mare minune democratică,fiind practic, dacă ne pierdem în negura istorică a politicii locale, pentru prima şi întâia oara când presa locală a avut acces nelimitat la întreaga şedinţă, care nu a fost una calmă şi de ochii lumii.Au existat reproşuri la adresa conducerii, un pic cam „moale“ pentru gustul unor militanţi cu ştate vechi, chemări războinice la luptă împotriva duşmanilor Tarhon şi Hogea,dar şi dezbateri pe tema viitoarei campanii electorale.

La capitolul alegeri, consilierul local Vâlcu Stoian a câştigat fără probleme şi fără vre-un vot împotriva sa funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale PSD.

“Dorinţa mea este ca întregul activ de partid să fie alături de noi şi să ne atingem obiectivul la alegerile din acest an – să promovăm formula electorală sau ceea ce-şi propune USL la aceste tururi de scrutin” a spus la finalul conferinţei preşedintele Stoian Vâlcu.

Acesta le-a mulţumit colegilor de partid pentru încrederea acordată şi a atras atenţia asupra obiectivului principal pe care şi-l propune, câştigarea Consiliului Local Tulcea.

“Nu vreau să ne culcăm pe o ureche şi să ne amăgim că USL este pe val şi că va câştiga alegerile. Este încă departe acest vis. Trebuie să ne mobilizăm exemplar şi să terminăm cu orice dispută între noi. Trebuie să avem un singur ţel acela de a convinge cetăţenii municipiului Tulcea să voteze candidaţii USL altfel nu vom câştiga alegerile”, a mai declarat noul preşedinte.