VARIANTA OFICIALĂ A I.P.J. TULCEA CU PRIVIRE LA SCANDALUL ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN FOST DEPUTAT DE BRĂILA
ActualitateDezvaluiri 6 iunie 2017 D.C.
„Pe data de 02/03.06.2017, avându-se în vedere efectuarea unor activități de verificare a modului de respectare a programului de funcționare al unităților de alimentație publică de pe raza municipiului Tulcea, precum și de sancționare a personalului care servește băuturi alcoolice persoanelor aflate în stare de ebrietate, s-a efectuat un control în incinta unui local situat pe strada Isaccei din municipiul Tulcea. Lucrătorii de poliție au fost interpelați inițial de către o persoană care părea a fi responsabilă a localului, care a refuzat să își decline identitatea, totodată refuzând să prezinte și documentele privind programul de funcționare care nu era afișat.
Față de această persoană s-a dispus măsura conducerii la sediul poliției în vederea stabilirii identității sale, ulterior fiind sancționată ca urmare a refuzului său de a da relații pentru stabilirea identității sale.
La sediul poliției s-a prezentat și fratele acestei persoane, care a avut o atitudine recalcitrantă, solicitând în mod nejustificat, prin apelul 112, serviciile medicale ale Ambulanței Tulcea, fiind sancționat atât cu privire la acest aspect, cât și cu privire la neafișarea programului de funcționare.
În cursul aceleiași zile, cele două persoane care au depus sesizări în care se invocă faptul că agentul constatator ar fi dat dovadă de un comportament abuziv. Plângerile au fost înregistrate în evidențele penale ale unității, urmând a fi efectuate cercetări “informează şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Tulcea, comisar șef de Poliție Grădinaru Dumitru Daniel.
CE SUSŢINEA RECLAMANTUL
„Bună ziua, numele meu este Petrea Dorin Silviu şi am fost abuzat, agresat şi bătut de un agent al IPJ TULCEA.
Stop abuzurilor, rezist şi nu îmi este frică de sistem!
Sunt angajat al SC Gina Bottarely SRL Brăila cu punct de lucru în Tulcea, strada Isaccei, nr. 59, la restaurantul Bottarely!!!
Aseară, la închiderea programului de lucru al restaurantului Bottarely din Tulcea ne-am trezit cu un agent de poliţie de la IPJ Tulcea, pe nume Hagiu Georgian împreună cu o altă colega care ne-au cerut să ne legitimăm şi care au început o anchetă despre care nu am înţeles nici astăzi, după 12 ore, în ce a constat.
Agentul de mai sus a cerut în scurt timp întăriri de la forţele de intervenţie (mascaţi) care în mod foarte straniu erau deja în interiorul restaurantului, în sala mare a acestuia. Menţionăm pentru cei care nu cunosc restaurantul că, locaţia noastră dispune de două intrări, una dintre ele, cea pe care au intrat echipajele de poliţie având specificat pe uşă “Intrarea Interzisă”, şi de obicei este folosită pentru aprovizionare şi este închisă publicului.
În faţa forţelor de intervenţie m-am legitimat, le-am transmis “mascaţilor” şi colegei agentului Hagiu că nu înţelegem ce se întâmplă şi ce urmăreşte această anchetă. Din acel moment şi până la sfârşitul acestei anchete doresc să subliniez că, atât agenta de poliţie, cât şi trupele de intervenţie s-au comportat absolut normal şi legal, neînţelegând nici ei acţiunile exagerate şi ieşite din limita normalităţii ale agentului Hagiu Georgian.
Am fost ridicaţi şi duşi la secţia de poliţie, unde fratelui meu i s-au pus DOUĂ (2) rânduri de cătuşe, iar mie nu mi-a fost permis accesul în sediul IPJ Tulcea. Am insistat să intru înăuntru pentru ca să fiu sigur că asupra acestuia nu se fac abuzuri. În acel moment, agentul Hagiu Nicusor a ieşit din incinta IPJ Tulcea şi m-a agresat lovindu-mă repetat în cap, mandibula şi în zona gâtului, din nou fără nici o explicaţie la solicitările noastre. În urma acestor lovituri repetate, sufăr şi astăzi traumatismele în zonele respective şi am avut pierderi temporare de memorie.
Ulterior, am sunat eu personal de două ori la 112, în jurul orelor 00.15 pentru a reclama aceste acţiuni ale agentului Hagiu Georgian şi nici un echipaj al poliţiei din Tulcea nu a venit la aceste sesizări. În schimb, a venit un echipaj SMURD, cărora le mulţumesc pentru că mi-au asigurat primul ajutor.
La insistenta colegilor agentului Hagiu Georgian, care au fost martori la acest simulacru de anchetă poliţieneasca, acesta l-a eliberat pe fratele meu şi i-a dat o amendă de 500 de lei pentru “neprezentarea actelor de identitate”, deşi acesta a replicat în mod repetat că are actele de identitate în borseta din restaurantul de unde am fost ridicaţi.
Menţionez că, toate aceste acţiuni s-au desfăşurat într-o locaţie privată, în faţa tuturor angajaţilor restaurantului şi în fata clienţilor care erau prezenţi la ora închiderii “.