Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

VINO ȘI VEZI! VINO ȘI VEZI!
Vineri, 5 septembrie 2014, ora 17.00, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr. 2, va avea loc vernisajul expoziției VINO ȘI VEZI!, ce cuprinde picturi... VINO ȘI VEZI!

Vineri, 5 septembrie 2014, ora 17.00, la Muzeul de Artă din str. Grigore Antipa, nr. 2, va avea loc vernisajul expoziției VINO ȘI VEZI!, ce cuprinde picturi ale artistului tulcean Eugeniu Barău.
Expoziția va putea fi vizionată în intervalul 5 septembrie – 31 octombrie 2014.

Născut în 1946 la Frecăței – județul Tulcea, Eugeniu Barău a studiat la Facultatea de Artă din Timişoara.
Din 1980 este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Tulcea, la ale cărei expoziții de grup este prezent constant începând cu 1990.
Eugeniu Barău a mai participat la expoziţii de grup în Germania şi Bucureşti. Tablourile sale se regăsesc în colecţii private din S.U.A., Canada, Siria, Israel, Grecia, Austria, Italia, Germania, Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Anglia, Mexic, Columbia, Argentina, Africa de Sud, Filipine şi Japonia.
Din 1991, artistul are o expoziţie permanentă la Hotelul Select din Tulcea.
Tablourile sale sunt pline de personaje aflate în situaţii cel puţin interesante, pictura sa fiind considerată anecdotică.