Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Ce probleme tehnice au apărut în accesarea fondurilor europene Ce probleme tehnice au apărut în accesarea fondurilor europene
Toate dificultățile pe care le întâmpină reprezentanții comunităților locale în accesarea de fonduri  au fost discutate în cadrul ședinței Asociației de Dezvoltare Durabilă a... Ce probleme tehnice au apărut în accesarea fondurilor europene

addjToate dificultățile pe care le întâmpină reprezentanții comunităților locale în accesarea de fonduri  au fost discutate în cadrul ședinței Asociației de Dezvoltare Durabilă a Județului Tulcea (ADDJ), care a avut loc luni, de la ora 11.00, la sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Județean Tulcea.

Pe ordinea de zi a ședinței s-a numărat și prezentarea raportului de activitate pe primul trimestru al acestui an, respectiv detalierea execuției bugetare pe anul anterior. De asemenea, au fost luate în discuție și o serie de modificări interne în ceea ce privește funcționarea asociației și au fost prezentate trei proiecte ce urmează a fi depuse pe POCU (pentru Horia, Dăeni, Isaccea).

Discuțiile s-au axat, în special, pe problemele ridicate de la nivelul comunităților locale atunci când vine vorba de accesarea de fonduri europene: cea mai stringentă dintre acestea este cea a procedurilor pentru achiziție, spun oficialii ADDJ.

Prezent la ședința Asociației de Dezvoltare Durabilă, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a solicitat reprezentanțior ADDJ să îi transmită un document care să centralizeze problemele, respectiv solicitările din teritoriu în ceea ce privește achizițiile publice, urmând ca acestea să fie discutate în viitorul foarte apropiat cu factori de decizie de la București.

În contextul în care în curând va fi modificată legislația privind achizițiile publice, există posibilitatea ca aceste „blocaje“ să fie regândite, în beneficiul comunităților locale.