Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei
BOSNEA MIHAELA ELENA, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de :
– folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni),
– înșelăciune,
– tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
– fals intelectual.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008 – 2010, inculpata Bosnea Mihaela Elena a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente în fals, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de sprijin pe suprafață, pentru suprafețe de teren de 22,38 hectare, 13,54 hectare şi 26,98 hectare, pe care nu le deținea în realitate.
Cererea unică de plată depusă în cursul anului 2010 a fost retrasă de inculpată la data de 18.08.2010, sumele de bani din bugetul Uniunii Europene şi din bugetul naţional nemaifiind astfel încasate.
Ca urmare a acestor demersuri, inculpata Bosnea Mihaela Elena a încasat nelegal 14.832,39 lei, sumă pe care a restituit-o ulterior Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Tulcea.