Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

CAMPANIE DE INFORMARE ÎN DOMENIUL   DREPTURILOR DE AUTOR CAMPANIE DE INFORMARE ÎN DOMENIUL   DREPTURILOR DE AUTOR
Poliția Română împreună cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România au lansat o campanie de informare cu... CAMPANIE DE INFORMARE ÎN DOMENIUL   DREPTURILOR DE AUTOR

CDURIPoliția Română împreună cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România au lansat o campanie de informare cu privire comunicare publică în scop ambiental a operelor muzicale. Ieri, au fost distruse peste 150.000 de DVD-uri, CD-uri, casete audio și hard disk-uri care conțineau opere muzicale, audiovizuale, filme sau programe de calculator piratate. Bunurile au fost ridicate de polițiști la acțiunile organizate pentru protejarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe și au fost supuse unor expertize tehnico-științifice care au confirmat că sunt produse piratate.

La data de 26 aprilie a.c., de Ziua Internațională a Proprietății Intelectuale, Poliția Română, împreună cu Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România au lansat o campanie de informare a cetățenilor și societăților comerciale cu privire la modalitățile de comunicare publică în scop ambiental a operelor muzicale.

Astfel, în perioada următoare, polițiștii de la economic și cei de la prevenire, împreună cu specialiști O.R.D.A și U.P.F.R., vor organiza sesiuni de informare cu privire la prevederile legale în domeniul drepturilor de autor, cu accent pe comunicare publică în scop ambiental a operelor muzicale.

,,Poliţia Română acordă o importanţă deosebită prevenirii şi combaterii infracţiunilor în domeniul drepturilor de autor. Prin campaniile preventive derulate în parteneriat ne propunem să creştem nivelul de conştientizare pentru respectarea legislației în domeniu, fie că ne referim la utilizarea de software cu licență sau modul în care operele protejate pot fi folosite în spațiul public.“ – comisar-șef de poliție Aurel Dobre, directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice.

Tot ieri, peste 150.000 de DVD-uri, CD-uri, casete audio și hard disk-uri care conțineau opere muzicale, filme, opere audiovizuale, grafică, opere fotografice sau software piratate au fost distruse.

Bunurile au fost ridicate de polițiști la acțiunile organizate pentru protejarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe și au fost supuse unor expertize tehnico-științifice care au confirmat că sunt produse pirat. Toate acestea au fost colectate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, care, împreună cu Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, a demarat procedura de distrugere.