Ne place să credem că trăim într-o lume perfectă… cel puțin din punct de vedere tehnologic. Și mai ales privind transporturile: avioane, autoturisme, trenuri (bun, mai puțin spre Tulcea) și, din punctul nostru de vedere, al tulcenilor, vapoare. Din dreptul pontoanelor de pe faleză pleacă pasagere către Sulina și Sfântu Gheorghe, nave rapide, o adevărată mini flotă. În comparație cu anul 1834, situația transportului de pasageri pe Dunăre este ceva mai bună, în sensul că sunt mai multe nave, mai rapide și mai confortabile (unele), dar privind destinațiile, acum 178 de ani situația era mult mai bună. Puteai ajunge cu nava Ferdinand I (Franz I), în 3 zile până la Istanbul, sau, via Galați, de unde călătoreai cu nava Argus (Argo) până la Viena, călătorie care dura 8-10 zile. 
Pare de-a dreptul fantasmagoric, dar încă din 1834, exista un piroscaf (navă) cu aburi, care făcea transport de pasageri pe o Dunăre regină a corăbiilor și a piraților de apă dulce. Chiar ceva mai devreme, în 1830, doi englezi înființează prima societate de navigație cu aburi: DDSG, numită, mai târziu, Lloyd Trestino, având monopolul transportului pe Dunăre, Viena-Istanbul, cale lungă, care se parcurgea în mai multe etape. Prima parte a drumului, respectiv Viena-Galați se făcea la bordul navei Argus (Argo), cu transbordări anevoioase la Drenkovo și Kladovo, într-un timp cuprins între 8 și 10 zile. Călătoria de la Galați la Istanbul, via Sulina și Varna, dura cam 3 zile. Cum piroscaful Argus nu corespundea prea bine navigației pe mare, începând din toamna anului 1834, din Galați până la Istanbul se călătorește cu nava cu aburi Ferdinand I (Franz I). Se transportau mărfuri, călători și era asigurat și serviciul poștal, ultimele două fiind motive serioase pentru ca piroscaful Ferdinand I să facă stație și la Tulcea. 
Nu există imagini cu nava Argus (Argo), în schimb am găsit câteva (nu prea grozave cu Ferdinand I (Franz I). Se poate observa că bastimentul era prevăzut și cu un catarg, pe care se putea ridica velatura în cazul unui vânt bun la pupa. Nava avea un singur coș de fum și era propulsat cu zbaturi. Nu existau cabine pentru pasageri, din marca poștală se poate însă vedea existența unei copertine din pânză, menită să apere călători de ploaie și soare.
Cele 11-13 zile de călătorie pe Dunăre, de la Viena la Istanbul, nu era nici o halviță pentru călători, care nu se bucurau de cine știe ce confort. Aceștia apreciau însă drumul fără hârtoape, noroi sau praf, lipsa hoților de prin codrii Europei precum și torsul liniștitor al motoarelor piroscafului, însoțit de fumul negru și urât mirositor.
Nicolae C. Ariton
P.S. – Informații preluate din cartea domnului Tudose Tatu, Împrăștiatele povești ale Portului de Aur, editura Sinteze 2006.
1. prima imagine reprezintă o gravură cu lansarea la apă a piroscafului Franz I (Ferdinand I), din anul 1831.
2. a doua imagine reprezintă clădirea DDSG din Tulcea, distrusă, din unele informații, în timpul bombardamentelor din Primul Război Mondial.
3. A treia imagine este o marcă poștală reprezentând bastimentul Franz I (Ferdinand I), în care se pot distinge detaliile propulsiei cu zbaturi și copertina pentru călători.
Citiți articole asemănătoare pe www.mistereledunarii.wordpress.com
