EI SUNT MARTORII CE VOR FI AUDIAŢI DIN NOU DE DNA ÎN DOSARUL HOGEA

h1Dupa ce în urmă cu aproximativ o lună instanţă a decis anulare a unor declaraţii incluse de procurorii DNA Galaţi în actul de sesizare – trimitere în judecată, martorii respectivi vor fi reaudiaţi în dosarul primarului Hogea Constantin
Motivul anularii declaraţiilor martorilor a fost legat de procedura, avocatul inculpatului reclamând faptul că aceştia ar fi fost audiaţi fără să beneficieze de apărător. În aceste condiţii, toţi martorii vor fi rechemaţi la DNA pentru a da din nou declaraţii, marea majoritate fiind legate de acuzaţia de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase, în formă continuată.
Martorii sunt în marea lor parte diverşi agenţi economici ce ar fi sunat, conform interceptărilor telefonice, pentru a se interesa de costurile unor reclame ce urmau să fie afişate pe un panou publicitar din municipiu, panou ce aparţine firmei soţiei primarului Hogea.
În timp ce conducea primăria, Hogea vedea și de activitatea firmei, potrivit interceptărilor. El s-a interesat de situația juridică a imobilului pe care se află amplasat panoul, prețul practicat pe piață pentru prestarea unor asemenea servicii, obținerea unor modele de contracte de închiriere spațiu publicitar, depunerea de diligențe pentru realizarea spoturilor publicitare.
Pelin Litke Laura Rita, Mocanu Daniel, Sopov Vladimir, Voloceai Constantin, Haşu Mihai, Gâscă Cătălin Alexandru, Zadacencu Paula, Mircea Spania, sunt cei ce au avut ghinionul să fie interceptaţi când au sunat la firma respective, fără să ştie că vor ajunge să fie audiaţi de D.N.A.
Celelalte nume din dosar au legătură cu partea legată de acuzaţia de luare de mită adusă primarului Hogea, urmând să fie audiaţi din nou George Blejan, Nicolin Paraschiţa, Constantin Florenţiu.
Pentru rezolvarea acestor aspecte de procedura procurorii vor trebui să refaca în parte actul de sesizare penală, după care va începe şi judecata pe fond.