LA MULȚI ANI MAESTRE EUGENIU BARĂU!

Pictorul Eugeniu Barău împlinește astăzi 72 de ani.Mulți înainte maestre!

Discuţie cu pictorul Eugeniu Barău

material realizat de Petru Țincoca

Pictorului Eugeniu Barău i s-a vernisat acum o săptămână, la Muzeul de Artă Constanţa, expoziţia denumită „Vino şi vezi”. Au vorbit dr. Doina Păuleanu, directorul muzeului, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, directorul Editurii „Ex Ponto”, şi conf. univ. dr. Angelo Mitchievici, preşedintele Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.

La revenire în Dobrogea de Nord, artistul tulcean a găsit răgaz să stea de vorbă cu noi.

Reporter: Este „tematică” expoziţia? Câte lucrări cuprinde? De unde ideea? De ce la Constanţa?

Eugeniu Barău: … „tematică”… Îmi aduce aminte de vremurile „tematice”. Nu, este o expoziţie normală, a unui om normal, care a venit pe planeta asta să-şi facă datoria. Şi am făcut un reportaj, ca şi tine, despre lumea care este şi, mai ales, despre lumea pe care n-o vedem.

Provocarea e că nu este cu „tematică”, ci cu „foarte mare tematică”. E necesitatea secolului al XXI – a, pe care ne-a dezvăluit-o André Malraux: „Secolul XXI va fi spiritual sau nu va fi deloc”.

Rep.: Nu „religios”?

E. B.: Nu, „spiritual”. Reportajul meu este să întărească ce a spus Malraux. Sunt şi lucruri serioase pe lumea asta, nu numai lucruri neserioase. Datoria unui adevărat artist, dar unul născut, nu făcut, este să aibă curaj şi să fie sincer. Că, altfel, nu şi-a îndeplinit menirea.

Rep.: Ce înseamnă „sincer”? Să picteze ceea ce „vede”?

E. B.: Nu. Totul este în noi. Când căutăm, găsim de toate. Ştii, ca o ladă de zestre. Cauţi şi găseşti, că strămoşii noştri ne-au lăsat de toate. Plus Dumnezeu, nu mai vorbesc.

Rep.: Sunt lucrări expuse pentru prima oară?

E. B.: Sigur. Pentru că nu ai unde să expui la Tulcea. Sunt mari. Dacă le pun aici, se supără toţi colegii mei.

Rep.: Nu sunt aici simeze suficient de încăpătoare?

E. B.: Dacă pun aici un tablou, iau locul a patru – cinci inşi. Mai bine nu, că deranjezi. Să fie loc. Lucrări neexpuse însă… Toate-s vechi şi nouă toate.

Rep.: Eugeniu Barău e manierist? Sunt pictori care s-au cantonat într-un stil vandabil.

E. B.: Da, e bine că întrebi aşa ceva. E un lucru firesc când nu ştii multe lucruri. „Manierist” e când ajungi la auto-pastişare, când nu mai ai ce spune. Ajungi la o manieră: repeţi, şi tot repeţi, şi tot repeţi… Dar nu o manieră care are un succes financiar: să nu confundăm „manierismul” cu „personalitatea”. Da, e adevărat: când a venit Iisus Hristos şi a spus „Şi voi vă închinaţi Mamonei…”. Zeului banului, adică. Dar un artist pur – sânge nu este interesat de ban, ci de sufletul său. Şi, ca să răcorească, dă, nu ia. Dăruind, vei dobândi.

Rep.: Tablourile lui Barău sunt mari şi au multe mogâldeţe. E fiecare tablou un univers în mic? E lumea surprinsă în ipostaza aia sau aia?

E. B.:Nu putem să ne jucăm chiar aşa cu ideile. Ca orice scriitor, ca orice compozitor, ca orice poet, el are un fragment din universul ăsta pe care vrea

să-l pătrundă şi să-l explice. Atunci, încearcă să nu se auto – pastişeze. Nimic nu-i nou sub soare. De la lume adunate şi iar la lume date, dar trecute prin filtrul timpului în care eşti. Pretenţiile sunt acum extraordinar de mari. Dar suntem din ce în ce mai nespirituali, mă uit cum involuează fiinţa umană. Sunt multe studii, foarte multe, care demonstrează că oamenii rămân, dacă nu se trezesc, cum a spus Gogol, „suflete moarte”.

Rep.: Pictura dumneavoastră vine să repare, să salveze, să mântuiască atât cât poate omul să îndrepte?

E. B.: Toţi profeţii omenirii, dintre care unii sunt prezenţi, ne-au spus că singura mântuire este salvarea sufletului. Ca să faci asta, te gândeşti cum să te comporţi. Noi venim din astral altfel decât… E „amăgitorul” care ne-a ispitit pe toţi şi încă ne ispiteşte.

Rep.: Din unghiul meu de privitor pare că în pictura lui Barău e mult păcat. Arătaţi cu degetul ca să întremaţi moral. Văd acolo lăcomie, ură, desfrânare, trândăvie…

E. B.: Nu e vorba de păcat… Suntem supuşi greşelilor. Toate lucrările sunt făcute pentru reparare. Numai că trebuie ochi. Ca să se îndrepte, unei fiinţe umane îi trebuie o zi! Îţi dau un exemplu: baronul de Münchhausen. Intră cu cal, cu zale, cu tot, apoi apucă de coama calului şi de părul său şi se ridică din mlaştină cu tot cu cal… Nu e doar o parabolă, e posibil. Totul e posibil, numai să vrei. Bate şi ţi se va deschide!

Rep.: Care ar fi calitatea primordială a picturii dumneavoastră?

E. B.: Nu ştiu dacă are vreo calitate. Poate încântă, dar asta e cu totul altceva. Singura calitate e spirituală, mesajul e dureros: mă doare când fac aşa ceva. Şi eu aş fi vrut să fiu „nesimţit”, să trec ca gâsca prin apă. Dar câtă durere, iar oamenii nu văd, au „cataractă” aşa de groasă… Nu mă doare că nu „văd”, ci că sunt „nesimţiţi”. Asta mă îngrozeşte. Acela care se trezeşte e contemporan cu mine, iar eu sunt cu el. Nu suntem toţi la fel, unii sunt de joasă speţă şi n-ai ce face. Chiar şi creştinismul a greşit când a spus că toţi suntem egali: da, am venit toţi curaţi de acolo, dar nu egali! Unii au o evoluţia mai dezvoltată, de câteva milioane de ani, alţii, de mai multe milioane… Extratereştrii, ca dovadă.

Rep.: Cum „resimţiţi” harul acesta, al picturii?

E. B.: De dimineaţă şi până seara, îi mulţumesc cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu! Dar câteodată mă întreb ce caut eu aici. Dar trebuie să-mi fac până la capăt datoria, căci fiecare am venit cu un scop. Sarcina mea e să mor curat, să am cămaşa curată aşa cum am venit. Cu toate că sunt muritor, şi eu am făcut păcate. Cămaşa este sufletul. Iar sufletul se curăţeşte prin legea iubirii, noi nu o vedem… Lucrurile trebuie forţate, am intrat în lumina aia pe care n-o vedem noi. Şi uită-te ce fenomene sunt în jurul nostru! Nu mai suntem în stare să vedem minunile. Îţi dau exemplu acel tsunami din Thailanda… Stăteau unii şi se uitau ca la spectacol, dar nativii şi animalele au ştiut ce se întâmplă. Ei, asta e: ne-am pierdut busola, dar din cauza noastră. Lupta cu tine te spală de păcate, atâta tot.

Ai ideea unui tablou, dar, dacă nu ai acces, prin imaginaţie, la univers, nici nu ştii ce să faci cu ideea aceea. Mulţi au idei, dar trebuie să faci cu imaginaţia şi analiză, şi sinteză, apoi să aplici, însă şi pentru asta trebuie cunoaştere.

Rep.: La dumneavoastră, ideile izvorăsc din precepte morale, ele nu sunt, aşadar, disparate. Nu-i una hăis, iar alta, cea.

E. B.: Bineînţeles! Ele toate trebuie să aibă unitate. E unitatea, e armonia Universului. Toate sunt aşezate în ordine, aşa cum se aşează lucrurile fireşti. Eu le văd lin, armonios. Dar eu nu sunt peisagist, nici nu îndrăznesc să pictez creaţia lui Dumnezeu. În tablurile mele, eu doar ridic „vălul”, ca lumea să „vadă”. Dar nici foarte clare nu las lucrurile: pun ceva peste ele, ca să derutez, „aburind” un fel de magie. E chestie de magie. Nu-i dau omului mură-n gură, e ca şi cum i-ai da bani unui cerşetor în fiecare zi. Dar el are milioane, nu simte. Noi nu avem mintea obosită, ci lenoasă. Noi „ştim” ceea ce e comod, ceea ce ne convine. Când nu mai trăieşti în senzaţii, începi să fii incomod pentru tine. Pictura mea are profan, dar şi sacru: altfel, ar fi ca o otravă fără antidot. Nu trebuie să fie o energie negativă, căci, prin tablou, intri în casa unui om! Nu ne jucăm sub nicio formă cu energiile.

Păi, Brâncuşi de ce e Brâncuşi? În afară că s-a întors în protoistorie şi a înţeles atât de multe încât nu va fi depăşit, el a pus şi amprenta energetică a şlefuirii. Mâna. Opera lui Brâncuşi place pentru că acolo e dragoste. E iubire. Acesta e artistul pur: cel care dăruieşte dragoste.

Rep.: Presupun că aţi fost întrebat de multe ori „Maestre, ce vreţi să spuneţi prin acest tablou?”. Care e răspunsul dumneavoastră favorit?

E. B.: Întrebarea asta mi-o puneau oficialităţile comuniste. Era cenzura. Şi trăgeam nişte gogoşi şi nişte minciuni… Trebuia să mint, altfel făceam puşcărie. Eu le spuneam colegilor, ei mă turnau la Securitate! Ani de-a rândul. Ei, abia zilele astea mi s-a umplut paharul, aşa că am renunţat şi la UAP, şi la filiala de la Tulcea. Nu mai vreau să fiu umilit, fiinţa mea nu mai permite…

Ei, cât despre întrebarea ta: ce ar fi ca un poet să-şi facă hermeneutica poeziilor? Nu ar mai fi nicio vrajă. Trebuie să rămână un mister.

Rep.: Dar titlul unui tablou nu e şi cheia pentru lacăt? Nu trebuie ferecat cu totul.

E. B.: Trebuie să orientezi cumva omul. E ca şi cum ai merge pe nişte cărări de munte şi nu ai niciun indicator. Dar în tot acest loc, al oamenilor de cultură, al creaţiei, în general, există aşa: simbolul, care e universal, e limbajul, la fel de universal şi de accesibil, este culoare, mai este şi sunetul. Mai este şi limbajul matematic, care ne depăşeşte… Dumnezeu ne-a dat atâtea forme de percepţie! Cine intră în aceste taine, care sunt atât de simple…

Rep.: Culoare, limbaj matematic… Nu v-a atras pictura abstractă?

E. B.: Când nu ai ce spune, aşa pictezi! Nu-mi displace, sunt lucruri interesante… Am şi practicat-o, dar m-am oprit unde am vrut eu, când mi-am găsit locul potrivit. Când am terminat facultatea, m-am întrebat ce mă fac, unde mă îndrept. Am început cu arta rupestră până am ajuns la icoanele noastre, mai ales cele de la Mănăstirea Nicula. Am rămas fascinat! Cât de simple lucruri, câtă artă! Uite-aşa mi-am revenit. Dacă n-ai rădăcini, creşti copac uscat şi n-aruncă nimeni cu pietre, că n-are niciun fruct.

Rep.: Tablourile lui Eugeniu Barău sunt ca nişte isprăvi cu tâlc. Sunt pilde?

E. B.: Da. Noi încă nu-l înţelegem pe Iisus Hristos. Toate învăţăturile biblice înseamnă cunoaştere. Dar e atât de profundă, încât trebuie să stai zile-n şir ca să analizezi o frază scurtă, dar care comprimă foarte mult. Atunci, ţi se limpezesc mintea şi sufletul, nu mai umbli haihui.

Rep.: Când începeţi un tablou şi el „curge”, simţiţi uşurare, vi se ia o povară?

E. B.: Nu e aşa de uşor, e o responsabilitate. Noi am uitat sensurile cuvintelor, vorbim doar vorbe. Aici, în artă, se foloseşte cuvântul. Când umbli după esenţe, nu alergi după potcoave de cai verzi. Lucrurile sunt perene, iar răspunderea e a viitorului, iar artistul trebuie să ducă esenţa descoperirii umane mai departe. Dar multor artişti, de dragul banului sau al clientului, le e frică să spună adevărul. Cu cât te apropii mai mult de adevăr, cu atât se îndepărtează. Dar este fain! Accesul nu e repede, fiinţa umană e o construcţie făcută în milioane de ani.

A ilumina pe semeni e datoria fiecărui om care simte cu adevărat. Fără sacrificiu nu poţi să dăruieşti. Trebuie să ai curajul de a fi curat, sincer.

Când vreau să fac bani, fac. Poţi picta, ca să zic aşa, şi pe stomacul gol. Am avut perioade grele: uite aici, pe malul Dunării, pescuiam şi vindeam peşte. N-aveam serviciu, eram şi „interzis”.

Îngerul meu era prea puternic ca să mă lase din braţe! Recunosc, am avut un înger extraordinar. Mă întâlnesc cu el. O să mă întâlnescu cu el şi am să-i mulţumesc!

sursa: www.obiectivtulcea.ro