Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Peste 40 de jandarmi au acţionat zilnic în perioada 20 – 23 iulie Peste 40 de jandarmi au acţionat zilnic în perioada 20 – 23 iulie
În perioada 20 – 23 iulie a.c., aproximativ 45 jandarmi au acţionat zilnic, la nivelul municipiului şi judeţului Tulcea, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei... Peste 40 de jandarmi au acţionat zilnic în perioada 20 – 23 iulie

DSC05214(1)În perioada 20 – 23 iulie a.c., aproximativ 45 jandarmi au acţionat zilnic, la nivelul municipiului şi judeţului Tulcea, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, însumând peste 120 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.
Jandarmii au intervenit în 40 situaţii pentru aplanarea unor stări conflictuale (săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare; consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege – în incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani ; provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice; tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora; alungarea din locuinţa comună a soţului sau soţiei, a copiilor, precum şi a oricărei alte persoane aflate în întreţinere; pescuitul recreativ/sportiv al oricăror specii de peşte şi de alte vieţuitoare acvatice vii efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale; reţinerea de către o singură persoană care practică pescuitul recreativ/sportiv a mai mult de 5 kg de peşte/zi din zona colinară şi de şes, cu excepţia cazului în care s-a pescuit un singur exemplar a cărui greutate depăşeşte 5 kg).
În perioada de referinţă jandarmii au aplicat 38 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor este în cuantum de 9.300 lei.
De asemenea, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea au constatat două infracţiuni în mod independent cu trei făptuitori identificaţi.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE