Nu se „rupeau norii” nici în anii trecuți dar se mai mișca treaba, o petrecere pe plajă, familii din Tulcea, acum pustiu..stare de urgență.
Dar lumea se întreabă ce va urma, hai că o luna a trecut ușor, cu pagubele respective, pentru chirii, taxe, angajații care nu au mai primit bani.. Sulina, ca și multe alte locații din Deltă, trăiește aproape tot restul anului din cele două trei luni pline de vară. Dacă devin luni moarte, moare și orașul, mai puțin bugetarii.. dar toate sunt legate.Toți se uită la televizor și așteaptă o minune, toți își fac speranțe, lasă că de pe 15, ce zici, o sa vina lumea? La fel și pe faleză, speranța e aceeași, de pe 15 or sa vina, ca s-au plictisit acasă, o sa dea năvală…
Prietenii de pe faleză, cu bărcile și ei așteaptă un semn, o confirmare chiar dacă e mai mult o ridicare din umeri sau un dat din cap, ce sa le spui, ca habar nu ai, că ne-am obișnuit sa fie din rău în mai rău, că speranța moare ultima, proverbe și zicători românești care nu țin de foame dar ne fac sa ne sculăm în fiecare zi și să o luăm de la capat.
Alții au programe economice, ajutoare financiare garantate, un sistem de asigurări care îți și dă, nu doar îți ia, unii se mai uita și la oameni, nu doar la mașini, noi ne-am obișnuit sa fim fataliști, resemnați și să sperăm că mâine va fi mai bine, că vin alții care vor fura mai puțin sau unul care mai fură dar mai și face…
După o lună grea, dacă vine o săptămână bună am și uitat de necazuri, ăsta e modelul romanesc și cu asta rămânem la final.
Mai exact, rămâne el, noi ne ducem…
