Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

Miercuri, 25 septembrie 2019, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat, alături de viceprimarul municipiului, Andaluzia Luca și managerul Ligia Dima, la deschiderea...

Miercuri, 25 septembrie 2019, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat, alături de viceprimarul municipiului, Andaluzia Luca și managerul Ligia Dima, la deschiderea evenimentului Zilele Bibliotecii Județene „Panait Cerna“ (25-29 septembrie 2019), manifestare care marchează 138 de ani de la nașterea poetului Panait Cerna.

„Cu câteva zile în urmă am dat startul Festivalului de poezie Europoezia, care face parte integrantă din acest proiect frumos, Zilele Bibliotecii Județene, și cum spuneam și atunci, noi, cei din Consiliului Județean, încercăm pe cât putem să sprijinim cultura, acest gen de evenimente care, din păcate, nu reușesc să atragă, atât cât ar trebui și ar merita, și ajutorul finanțatorilor privați. Fac un apel către aceștia să ajute cultura tulceană pentru că are nevoie de un astfel de sprijin.

Astăzi, am participat și la deschiderea unui alt eveniment cultural, Festivalul de Teatru Tragos, organizat tot cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea. Iată că deși suntem un municipiu mic, avem oameni inimoși, oameni care reușesc să creeze astfel de evenimente, care ne cer ajutorul și, atunci când putem, ajutăm. Întotdeauna a fost o ușă deschisă la Consiliul Județean Tulcea pentru cei care doresc să realizeze astfel de proiecte culturale.

Zilele Bibliotecii „Panait Cerna” beneficiază de prezența la Tulcea a unor oameni de litere, poeți europeni, în cadrul proiectului , Festivalului Internațional de Poezie Contemporană „Europoezia” de asemenea susținut financiar de Consiliul Județean Tulcea. Așa cum îi stă bine județului Tulcea, mozaic etnic prin definiție, avem zilele acestea la Tulcea, reprezentanți de seamă ai poeziei din Luxemburg, Portugalia, Turcia, Ungaria, Danemarca, Italia, Grecia, Rusia, Senegal, și bineînțeles, din România. Ca un alt element de plus valoare, promovarea și susținerea copiilor talentați, creșterea gradului de cunoaștere de către comunitatea tulceană a creațiilor literare și muzicale, a scriitorilor contemporani sunt obiective ale acestui ambițios proiect față de care trebuie să ne manifestăm tot sprijinul“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

În prima zi a evenimentului a avut loc vernisajul expoziției aniversare dedicată poetului Panait Cerna cu ocazia împlinirii a 138 de ani de la naștere, lansarea broșurii privind activitatea și opera poetului, precum și prezentarea unui moment artistic de către Grupul Altona din comuna Cerna. Ziua s-a încheiat cu o conferință susținută de academicianul/scriitor Nicolae Breban și lansarea romanului „Frica”.