S.C. Aquaserv S.A Tulcea anunță întreruperea programată a alimentării cu apă în municipiul Tulcea, în ziua de 21.01.2021, între orele 08.00 – 12.30, pentru lucrări de revizie și întreținere la stația de pompare de pe strada Rezervorului. Vor fi afectați abonații care locuiesc: – pe strada Babadag, pe tronsonul... Mai mult ...
Declarație politică George Șișcu, deputat PNL de Tulcea: „Criza din sănătate ne arată că nu mai merge cu improvizaţii şi cârpeli. Avem nevoie de spitale noi şi de modernizarea rapidă a unităţilor medicale existente.“
ActualitatePolitica 19 ianuarie 2021
Un stat puternic are un sistem de învăţământ performant, dar şi un sector medical bine pus la punct care să facă faţă unor provocări pe care nimeni nu le poate anticipa. România, ca de altfel întreaga omenire, trece printr-o gravă criză sanitară, care va lăsa urme adânci în anii... Mai mult ...
Se aleg vicepreședinții Consiliului județean
ActualitateDezvaluiri 19 ianuarie 2021
Consiliul Județean Tulcea își va alege vicepreședinții în ședința din data de 26 ianuarie, după o perioadă de negocieri politice între formațiunile întrate în acest for de conducere. Cum proiectul privind alegerea celor doi vicepreședinți este inițiat de președintele Horia Teodorescu, putem spune ca negocierile dintre PSD și Pro... Mai mult ...
Comunicat de presă-Programare vaccinare anti COVID-19 – 18.01.2021
ActualitateEditorial 18 ianuarie 2021
COMUNICAT DE PRESĂ DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEȚEANĂ TULCEA ,vă informează că începând de astăzi,18 ianuarie 2021,ora 13 , Platforma națională de programare pentru vaccinare împotriva COVID-19 , este operațională. Direcția de Sănătate Publică Județeană Tulcea informează populația că programarea pentru vaccinare se face la nr. de telefon CALL... Mai mult ...
Președintele USR Sulina, convins să demisioneze după comentariile meschine la adresa lui Patzaichin
ActualitatePolitica 18 ianuarie 2021
Președintele USR Sulina și-a dat demisia din funcție în urma comentariilor la adresa lui Ivan Patzaichin, transmite deputatul Eugen Terente, președintele USR Tulcea. A fost formulă elegantă, discutata telefonic, pentru ca acesta sa nu fie direct exclus din partid. „Regret comentariile făcute de Mirel Constantin la adresa lui Ivan... Mai mult ...
Deputata Mirela Furtună l-a interpelat pe ministrul transporturilor în legătură cu podul de peste Dunăre
ActualitatePolitica 18 ianuarie 2021
Deputata tulceană Mirela Furtună(PSD) continuă să își manifeste preocuparea cu privire la lucrările la podul de peste Dunăre, un obiectiv așteptat de toți tulcenii. Mai multe semnale de îngrijorare legate de finanțarea acestui obiectiv și de realizarea infrastructurii adiacente ai fost preluate inclusiv de la tulceni și transmise de... Mai mult ...
Patzaichin, atacat de președintele unei organizații USR, după decizia conducerii centrale a USR Plus privind desemnarea guvernatorului!
ActualitateDezvaluiri 16 ianuarie 2021
Vestea că guvernatorul ARBDD nu va fi o marioneta numită politic la nivel local, așa cum își doreau unii, a stricat planurile unor personaje care acționează în zona Deltei Dunării și își frecau palmele anunțând ca vor beneficia de protecție maximă, în unele cazuri legate de braconaj, sau de... Mai mult ...
Proiectarea drumurilor expres Tulcea-Brăila și Tulcea-Constanța, în linie dreaptă
ActualitateFotocomentariul zilei 16 ianuarie 2021
Astăzi a avut loc o primă întâlnire de lucru în format online cu privire la proiectarea drumurilor expres Brăila (Jijila) – Tulcea (Cataloi) și Constanța-Tulcea. Întâlnirea a fost inițiată de beneficiarul acestor investiții, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care are în derulare contractele pentru elaborarea studiilor de... Mai mult ...
Ivan Patzaichin, desemnat de USR să selecteze viitorul guvernator al Deltei!
ActualitateDezvaluiri 15 ianuarie 2021
Alianța USR PLUS propune în premieră un proces transparent și consultativ pentru stabilirea conducerii executive a Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), responsabilitate care a revenit Alianței după negocierile cu partenerii de coaliție. Pentru începerea procesului de recrutare, cei doi copreședinți ai Alianței i-au adresat o invitație lui Ivan... Mai mult ...
Petrecere întreruptă de polițiști la Babadag. Cât a costat distracția
ActualitateFotocomentariul zilei 15 ianuarie 2021
La data de 14 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Babadag au constatat că într-un imobil era în desfăşurare un eveniment cu caracter privat, la domiciliul unui bărbat de 36 de ani, din localitate. Evenimentul a fost sistat, iar organizatorul a fost sancţionat sancţionat contravenţional cu amendă în... Mai mult ...














