Grădina Dacia, regenerare urbană cu fonduri europene. Primăria a demarat pregătirea proiectului
ActualitateEditorial 12 august 2026 D.C.
Primăria Tulcea face pașii necesari pentru pregătirea proiectului de reabilitare și valorificare a Grădinii de Vară Dacia, investiție pentru care municipalitatea intenționează să atragă fonduri europene prin Programul Regional Sud-Est.
În această etapă, administrația locală a demarat deja achiziționarea serviciilor pentru realizarea studiilor și documentațiilor tehnice necesare proiectului. Finanțarea acestor servicii este asigurată din bugetul local, urmând ca investiția propriu-zisă să fie pregătită pentru accesarea fondurilor europene.
Proiectul este avut în vedere în cadrul unei acțiuni dedicate dezvoltării integrate în zonele urbane, prin regenerare urbană, conservarea patrimoniului și dezvoltarea turismului în zona ITI Delta Dunării.
Pentru Grădina de Vară Dacia, municipalitatea trebuie să finalizeze studiul de fezabilitate cu elemente de DALI, expertiza tehnică, studiile geotehnic și topografic, precum și documentațiile necesare obținerii avizelor și autorizației de construire. Contractul pentru aceste servicii are o durată de șase luni.
Obiectivul se află pe strada Isaccei nr. 16, pe un teren de aproximativ 2.338 de metri pătrați. Finalizarea documentațiilor reprezintă etapa necesară pentru ca proiectul să poată fi pregătit în vederea accesării finanțării europene.




