Ziarul de Tulcea

www.ziaruldetulcea.ro

„Evoluția pandemiei de coronavirus în România ne dă speranțe că sistemul medical va face față“
Deputatul liberal George Șișcu este de părere că evoluția pandemiei de coronavirus în România ne dă speranțe că sistemul medical va face față până la finalul crizei, iar secțiile de terapie intensivă nu vor fi sufocate de pacienți, cum se întâmplă în Italia sau Spania. „Creșterea numărului de cazuri... Mai mult ...
Se prelungesc termenele de plată prevăzute în contractele de concesiune, închiriere, parcări de reşedinţă încheiate de Consiliul Local
La inițiativa viceprimarului Andaluzia Luca, consilierii locali au aprobat un proiect privind prelungirea termenelor de plată, prevăzute în contractele de concesiune, închiriere, parcări de reşedinţă încheiate de Consiliul Local al Municipiului Tulcea prin Direcţia de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu cu scadenţă în perioada stării de urgenţă, până la data... Mai mult ...
VICEPRIMARUL ANDALUZIA LUCA: „ÎN PREMIERĂ, AM INIȚIAT ȘI ACORDAT SPRIJIN FINANCIAR SPITALULUI JUDEȚEAN“
Consiliul Local a aprobat în premieră un sprijin financiar pentru Spitalul Județean de Urgență, la iniţiativa grupului de consilieri locali PSD. S-a propus și aprobat alocarea de la bugetul de venituri și cheltuieli al Municipiului Tulcea suma de 549 mii pentru achiziționarea de aparatură medical și echipamente de uz... Mai mult ...
Viceprimarul Andaluzia Luca propune alocarea banilor destinați distracției de „zilele municipiului” către Spitalul Judetean
Viceprimarul municipiului Tulcea, Andaluzia Luca, propune Consiliului Local, spre aprobare, transferul către finanțarea de urgență a SJUT a sumei de 300.000 de lei, reprezentând alocarea bugetară pentru sărbătorirea zilelor orașului. „Spitalul Județean de Urgență Tulcea are nevoie, în aceste momente, de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a fi cât mai... Mai mult ...
CE PROIECTE PE FONDURI EUROPENE IMPLEMENTEAZĂ CONSILIUL JUDEȚEAN TULCEA
Consiliul Județean a reușit să atragă fonduri europene cu care să finanțeze investiții importante pentru locuitorii județului Tulcea. În prezent cu bani europeni se asfaltează drumuri în judeţ, se modernizează Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea şi în premieră pentru istoria de după Revoluţia din decembrie 1989 se va moderniza... Mai mult ...
NEMULȚUMIRI LA BABADAG, DUPĂ DECIZIA AUTORITĂȚILOR CA TABĂRA SĂ FIE FOLOSITĂ PENTRU IZOLAREA POTENȚIALILOR SUSPECȚI DE „CORONAVIRUS“!
Viceprimarul orașului Babadag critică decizia autoritaților prin care fosta tabără din  Babadag a fost destinată  centru de primire şi cazare a eventualelor cazuri suspecte de „Coronavirus” de pe raza județului Tulcea. Mai mulți locuitori din babadag și-au exprimat la rândul lor îngrijorarea cu privire la această decizie. „După cum cunoaşteţi, prin... Mai mult ...
DEOARECE VIN ALEGERILE, IAR VINDE PRIMĂRIA NIȘTE TERENURI…
Ca de fiecare dată când se apropie alegerile locale și implicit există riscul ca unele socoteli să  rămână nefinalizate, Primăria pregătește vânzarea unor terenuri pe care le administrează. După ce se face trecerea din domeniul public în domeniul privat urmează aprobarea raportului de evaluare și apoi vânzarea către firme... Mai mult ...
Seară folclorică românească „Dragobetele sărută fetele”
Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” al Primăriei Municipiului Tulcea organizează luni, 24 februarie 2020, la Teatrul „Jean Bart”, o nouă seară folclorică românească sub genericul „Dragobetele sărută fetele”, începând cu ora 18.00. Pe scena instituției teatrale tulcene veți putea urmări jocuri populare din Dobrogea, precum Geamparaua, Baicoliul, Păpușa, Ghimpele,... Mai mult ...
Cota de impozitare aplicată la valoarea imobilului este semnificativ mai mare pentru clădirile care nu au fost evaluate in ultimii 3 ani
Impozitul pe clădiri datorat se calculează conform prevederilor Codului Fiscal (legea 207/2015). Orice persoană fizică sau juridică (firma) care are în proprietate o clădire situată în România, datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care se încadrează în scutirile acordate la art 456 din Codul Fiscal, transmite... Mai mult ...
Deschiderea punctului de trecere a frontierei Isaccea – Orlovka, întârziată de Navrom Galați
Navrom Galaţi a primit autorizaţia de construcţie pentru realizarea trecerii cu bacul între localităţile Isaccea şi Orlovka. Proiectul, care ar duce la o puternică dezvoltare economică a zonei, trebuia să fie funcțional din luna noiembrie a anului trecut. Un termen asumat de conducerea Navrom și convenit de oficialii români... Mai mult ...